Centrul Public

Cum luăm decizii?

Obiectivele organizaționale diverse, oportunitățile și provocările cu care ne confruntăm zilnic, necesită luarea de decizii pentru care avem nevoie de …

17STUDENȚI ÎNSCRIȘI
  • Poza de profil pentru Adriana Vasilescu
  • Poza de profil pentru Anei
  • Poza de profil pentru Cîmpean
  • Poza de profil pentru Admin
  • Poza de profil pentru Candoi

Cum luăm decizii?

Este mai mult decât un curs, este o experiență! Participanții își vor pune serioase semne de întrebare în ceea ce privește modul în care luăm decizii; de ce luăm adesea decizii iraționale, uneori chiar împotriva propriului interes personal sau instituțional; vor descoperi ce îi motivează și ce priorități în muncă au.

Pe durata cursului:

• vom explora, împreună cu participanții, concepte precum memoria de lucru, deciziile programate și neprogramate;
• vom descoperi de ce luăm adesea decizii greșite;
• vom învăța despre erorile pe care le facem în estimarea șanselor și în estimarea valorii;
• vom vedea ce consecințe apar atunci când luăm decizii în momentul prezent făcând comparații cu trecutul, cu posibilul sau chiar cu bunul sau produsul cumpărat;
• vom experimenta cum creierele noastre sofisticate se lasă păcălite de iluziile vizuale, ca mai apoi să abordăm problematica complexă a iluziilor cognitive și a modului în care iau alții decizii în numele nostru fără să ne dăm seama;
• vom învăța cum să schimbăm comportamentul oamenilor folosind motivația psihologică;
• vom face o scurtă incursiune în lumea soluțiilor psihologice versus soluții tehnice sau economice si vom vedea de ce este absolut necesar să existe întotdeauna o latură psihiologică la soluțiile tehnice sau economice propuse;
• vom aborda problema distribuției inovației în lumea interconectată de azi și vom vedea de ce complexul industrial de advertising bazat pe TV și reclame nu mai funcționează;
• vom învăța despre o soluție la îndemână, de a distribui inovația și de a o face să penetreze piețele fără să fie necesar să cheltuiești bani inutil în reclame ineficiente pe care clienții refuză să le mai vadă sau să le mai asculte. Vom învăța ce înseamnă să fii sau să faci ceva remarcabil și beneficiile ce derivă din asta atunci când vrem ca inovația noastră să penetreze piața de la sine.

Toți participanții vor completa un chestionar on-line, intitulat Ponderea Priorităților în Muncă (PPM). PPM este un chestionar ce a fost conceput de un grup de cercetători de la London School of Economics și reprezintă un ghid pentru descoperirea motivației și a priorităților personale și instituționale.

Scopul chestionarului PPM este de a stabili ce este important și ce nu este important pentru tine în ceea ce privește motivația în cariera ta la momentul actual.

Dacă lucrezi într-o organizație/firmă în care există foarte multă structură și foarte mult lucru individual, iar ceea ce te motivează pe tine ține mai degrabă de libertatea de a acționa (structura minimală) și lucrul cu ceilalți (nivel ridicat de relaționare), atunci cu siguranță vei întâmpina dificultăți în a fi eficient și a te simți bine la locul de muncă, iar modul în care iei decizii la locul de muncă va fi puternic influențat de aceste aspecte.
Chestionarul PPM este conceput pentru a determina profilul motivațional al fiecăruia în raport cu 6 elemente care definesc motivarea:
• Confortul (stilul de viață și evitarea stresului)
• Structura (evitarea riscului personal și claritatea așteptărilor)
• Relații (aversitate față de izolare și dorința de afiliere)
• Recunoaștere din partea celorlalți
• Putere (Preferința utilizării puterii asupra celorlalți)
• Autonomie și dezvoltare personală

Rezultatul chestionarului PPM îl va ajuta pe fiecare participant să descopere care sunt priorităţile sale în muncă şi modul cum sunt acestea distribuite.

La final, vă vom prezenta un raport PPM agregat pe companie, pe departamente și/sau pe grupul de participanți la curs.

Cursul “Cum luăm decizii?” este prezentat într-un format interactiv și este destinat atât persoanelor care se află în poziții de conducere, cât și celorlalți angajați din cadrul organizației.

Numărul ideal de participanți variază între 20 și 30 de participanți. Numărul minim de participanți este de 15. Nu există un numar maxim de persoane, dar dacă depășim 100 de persoane sunt necesare condiții speciale, iar eficacitatea trainingului scade considerabil.

,,Cum luăm decizii?” este mai mult decât un curs, este o experiență memorabilă!

Despre trainer

Gabriel este director executiv al Fundației pentru o societate deschisă din 1997. Are o experiență bogată în managementul, formarea și conducerea grupurilor de mai bine de 20 de ani. De-a lungul timpului a lucrat într-o multitudine de domenii profesionale și educaționale alături de clienți non-profit, corporatiști și guvernamentali.

În 2003 a absolvit programul MBA al ASEBUSS București în cooperare cu Washington State University din Seattle și Kennesaw State University din Atlanta; din 1996 deține o diplomă postuniversitară în Managementul Companiei de la Academia de Studii Economice cu o lucrare finală despre Managementul Schimbării și o diploma universitară în construcții – specializarea Îmbunătățiri funciare și ingineria mediului, din 1990.

A participat la multiple cursuri executive la Harvard Business School, Kennedy School of Government, Wharton School, London School of Economics, INSEAD Paris. ,,Leadership la limita haosului” este motto-ul precum și motivarea sa pentru dezvoltare profesională continuă.

Data, orele și costul vor fi anunțate în curând.

Recenzii Curs

N.A

ratings
  • 1 stars0
  • 2 stars0
  • 3 stars0
  • 4 stars0
  • 5 stars0

Nu s-a găsit nicio recenzie pentru acest curs.

ÎNCEPE CURSUL
  • GRATUIT
  • 10 Zile

Proiectul "Dezvoltarea capacității ONG-urilor și a grupurilor informale" este finanțat prin granturile SEE 2009 - 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009 - 2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.

Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.